miercuri, 15 noiembrie 2017

SEARĂ DE POEZIE SPRE SFÂRȘIT DE TOAMNĂ



                                     



13 noiembrie 2017, o zi de luni, început de săptămână, de drum. În fiecare zi avem posibilitatea să începem un drum, să accesăm un drum pe care nu am mai fost, să cunoaștem oameni și să valorificăm experiențe. La Urziceni în fiecare luni este seară de poezie; organizator domnul Călin George și Societatea  Culturală „Apollon” la Cofee Zebranno.
Am fost și eu invitat la această seară de 13 noiembrie, si am participat fără emoția niciunei superstiții, ci doar aceea a bucuriei, la eveniment, alături de prieteni de la Buzău,  scriitoarea din  București, Adriana Ungureanu și public.
Am plecat din Buzău la ora 17, împreună cu scriitorii Mihai Sălcuțan și Tudor Cicu. Șoția Cabel Mariana este și ea degustătoare și autoare de poezii când găsește timp, drept pentru care ne-a însoțit. Costel Suditu și Ramona Muller ne-au onorat cu prezența. Am ajuns aproape de timpul anunțat începerii evenimentului, am salutat organizatorul, publicul, colega de eveniment și fără sfertul academic domnul George Călin a deschis seara de poezie. Ca să fii o gazdă bună trebuie doar să pui suflet: Ceea ce vreți să vă facă vouă oamenii ,faceți-le voi lor ! Și gazda a pus din plin, nu a făcut economie. Când ajungi undeva pentru prima dată, ai câteva momente de stand by, să cercetezi atmosfera, oamenii, locul. Aici de la început m-am simțit lejer, nepândit de nicio presiune sau tensiune, poate și datorită celor care mă însoțeau, dar și a ceea ce era acolo în acel loc, energie pozitivă, bunăvoință.
Lady first!Principiul pe care l-a aplicat amfitrionul și cea care a început seara a fost scriitoarea Adriana Ungureanu din a cărei autobiografie spicuiesc: om de afaceri care la 38 de ani și-a dat seama că nu asta ar vrea, ci altceva; ceea ce ar fi putut fi spus că era consolidat, drumul în viață, ca opțiune și mulțumire, nu era acela pe care se găsea. Economistă de profesie a căzut în mirajul cuvântului scris. În urma unui concurs realizat pentru debutanți, i se confirmă abilitatea de a crea text literar chiar de criticul Horia Gârbea. Acesta a fost preambulul, au urmat acumularea de experiență și tipărirea cărților  Femeia la 40 de ani pe facebook , M-am nascut sa te întâlnesc, Artista. Adriana  Ungureanu scrie cronici din și despre prezent în Literatura de azi, revista on line coordonată de criticul Daniel Cristea Enache. În proiect are o carte despre Iulia Hașdeu.
Un fapt original și măgulitor este acela de a scrie o poezie pentru invitații evenimentului. Și scriitoarea de la București, și eu am primit câte un text ,  produs și citit de amfitrion ca o introducere pentru fiecare dintre noi.
Deși am avut emoții, acestea au fost de bucurie, pentru că ora la care se desfășura evenimentul mi-am adus aminte de debutul meu, cu ani buni în urmă, într-o cantină de liceu, cu o mulțime de ochi fixați pe mine.
Volumul Labirintul trebuia să apară de ceva timp, dar mă bucur că nu m-am lăsat presat de dorința publicării. Este un risc. Dacă primul volum este sub imperiul entuziamului, al doilea sub încurajările prietenilor, al treilea trebuie să fie deja ca o amprentă personală pe drumul literar. Cât de mult am reușit, nu stiu. Cei care m-au însoțit au vorbit pozitv despre volum. Tudor Cicu s-a referit la poezia exorcizare” ca cheie a volumului, la epicul dominat în text și a încheiat cu sfârșitul dintr-o viitoare cronică: Din acest labirint poetic, cititorul va găsi și drumul spre ieșirea dintr-un labirint asemănător cu cel descris de eroul lui Dickens din Marile speranţe, cel „pierdut în labirintul măreţiei”. Va răzbi poetul și acest labirint? Răspunsul e doar la cititor.
Scriitorul Titi Damian a făcut o analogie cu mitul labirintului; minotaurul din labirint cine să fie, dar Tezeu, și firul Ariadnei...
Domnul Mihai Sălcuțan coleg la Liga Scriitorilor: Labirintul este o metaforă. Mă duce cu gândul la poezia „Traversare ” a lui Marin Sorescu. Viața este o pluralitate de labirinturi. Căutăm calea care să ne ducă spre interiorul nostru.   Acest volum pentru Teo Cabel este o întoarcere: primele două volume au fost de poezie. A urmat unul de cronici literare și altul de publicistică. Acum revine cu un volum de poezie.

Am făcut un experiment înainte de a începe eu să derulez momentul meu. Am anunțat că dăruiesc câte unui volum  primilor trei din sală care se oferă să citească o poezie din carte. Aceștia au fost Luminița Constantinescu, poetul Marian Nicolescu, și de la București prietena Adrianei Ungureanu, Bîtu Liliana.
A fost o seară frumoasă! E bine să înfruntăm toate șicanele de zi cu zi ale vieții pentru câteva astfel de ore, fără să ne îmbătăm cu apă rece, doar să simțim cum ne bate inima lângă alți oameni și cu cei dragi, o parte din ei, alături.
Mulțumesc organizatorului pentru diploma primită! Un mod plăcut și inspirat de a face musafirii să se simtă bine în acel loc!
Mulțumesc și celui care a făcut posibilă acea seară domnului Liviu Cazan! Mulțumesc celor care au rupt din timpul lor să fie alături de mine, prietenului Costel Suditu, poetei Ramona Muller, domnilor Titi Damian, Mihai Sălcuțan, Tudor Cicu  dar și buzoienilor Ofelia Florica Hrangus, cântăreț de muzică populară și Marian Rădulescu,  publicului pentru răbdarea de a mă suporta! Succes pe drumul literar Adrianei Ungureanu! Vom reveni cu plăcere la Urziceni!
                                                                                                                                      Teo Cabel













miercuri, 13 septembrie 2017

„Câmpia din noi”- Tudorița Tarniță- Editura InfoEST, Brăila 2017

Editorul Mihai Vintilă ne-a trimis un pachet de cărți apărute la editura InfoEST, Brăila. Am ales-o pe cea semnată de Tudorița Tarniță, „Câmpia din noi ”
Debutul târziu, în volum, o onorează pe autoarea  iubitoare de câmpie.
În prezentarea scurtă de la pagina a doua suntem informați că a publicat nu doar în revistele locale, din arealul Brăila-Galați, „Analele Brăilei”, „Dunărea”, ci și în reviste de top, „Luceafărul”, „România literară”, „Flacăra”, „Vatra”. 
Volumul însumează poezie în vers alb și poezie cu rimă.





din volum:
DE DUNĂRE

În mine ard izvoarele nebune
Și plopii tremură-a uimire
Când versul, rostuit în rune,
Îmbracă hainele de mire.

Mă scald în ploile de grâne
În fiecare primăvară,
Când mieii albi se-ntorc la stâne
Și visu-n bobul de secară.

...Și rup din miezul dulce-al pâinii,
Mă-nfrupt din el ca dintr-o soartă...
Iar când se-ntrec în zbor lăstunii
O vâslă tainică mă poartă.


PE MAL...

Într-o pădure nechemată,
O șoaptă din copilărie
Mai plânge-n clopotul de liniști
Cu cerbi goniți dinspre câmpie.

În palmă colindând iubirea
O dimineață ne-ntâmplată
Mai strigă-n plopii arși de vise,
Mai dă în clocot înc-o dată...

Se sparg tăcerile-n cuvinte
Prelinse-n lacrima senină
Și mi se reazemă de suflet
O Dunăre cu apă lină...


miercuri, 6 septembrie 2017

Corina Monea - „îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar„ - premiul „Victor Frunză” - la „Titel Constantinescu”- 2017- Rîmnicu Sărat

Cu o prefață semnată de poetul Daniel Dăian și pe coperta a IV-a  cu prezentarea  scriitorului Florin Dochia, Corina Monea debutează în volum, adjudecându-și meritat un premiu la concursul de creație, „Titel Constantinescu”, la Rîmnicu Sărat cu titlul „îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar”, editura Rafet.

Stilul direct, surprinzător prin  multitudinea de planuri, de asociații, bogat lexical, te ia în primire de la primele versuri.
Duminică  3 septembrie, la întoarcerea de la Rîmnic, familia Monea a făcut un popas, de o cafea, la Buzău, ocazie de a ne dărui volumul premiat. Mulțumim!
Autoarea a fost publicată și în numărul 5 al revistei Literadura.
Îi urăm succes!


Din volum :


noapte venețiană

s-au reîntors carnavalurile 
prin sistemul digestiv al fiorului, 
o invazie de șerpi calzi cu degete
își plimbă șuierul prin canalele veneției 
dintre nordul zeiesc de bărbat 
și arcul cambrat de femeie.

cu veste de salvare pe dragoste, 
într-un uragan venit fără vâsle,
ca o răsturnare de răspunsuri pe pat,
gurile își pun centuri de siguranță 
întru explorarea cerurilor lor
cu deltaplane cărnoase. 

nu are margini istoria asta
care împinge  artezian liniștea
în străzile de apă
după ce somnul și-a descălțat bărcile în port. 

qui pro quo-ul 
se strecoară labirintic 
în perfectul simplu.


  ***



punct nedumerit

peste acești oameni 
cu păsări pe limbă
ruginesc coliviile. 
locatari în pustiul cu gratii,
obosiți de singurătate, 
privesc alb, fix
cum le mor dumnezeii.

din aceste păsări 
cu oameni 
în loc de aripi,
cade zborul 
ca un cer 
în care s-a frânt gravitația.

prin acest eu cu tu
în loc de respirație,
trec toate secundele 
pe care le mai avea de murit.
în acest tu cu eu 
în loc de inimă, 
se întâmplă toate vietile
pe care le avea de durut.

pentru că toți oamenii 
și păsările, 
și pronumele 
sunt captivi jos,
într-un punct nedumerit,
ouat de un semn de întrebare.

La mulți ani, Liviu Ofileanu!
















cutia-de-chibrituri


mai cumpăr cutii-de-chibrituri.
am în vitrina cu obiecte primite cadou
o pipă din lemn de trandafir.
mă-ntorc în timp la intervale bine alese,
îndeosebi când mă satur de omul recent.

va veni o vreme foarte ciudată, îmi zic,
îți vei aminti doar momente nostalgice,
anume de clipele-n care-ți aminteai ceva.
iar a-ți aminti că odată ți-aminteai o amintire
e un grăunte de eternitate, puțin, e-adevărat,
însă gândește-te numai ce ar însemna să nu mori.

deschid cutia și scot un băț.
nu mă grăbesc să-l aprind, îl învârt de parcă-i un șurub,
treaba asta durează câteva secunde bune,
cam cât scoate usain bolt pe suta de metri.
nu mă grăbesc să-l aprind,
mereu mi-a plăcut să studiez instrucțiunile,
doar să le cunosc și nu să le dau curs.

țin cutia între degetele mâinii stângi
și pregătesc chibritul între degetele mâinii drepte.
îmi imaginez cum voi produce mișcarea:
gămălia de fosfor trebuie să șteargă marginea cutiei,
să zgârie negrul ei aspru ca o palmă tăbăcită de sapă.
e nevoie de precizia unui chirurg pentru a nu rata,
pentru a scăpăra luminița între degete.
nu mă grăbesc – fixez bine cu ochii bățul de chibrit.
țin mâinile căuș ca să apăr flăcăruia de propria-mi răsuflare
și rămân așa, nemișcat, uitând de mine.
țin cu grijă pipa de parcă am furat focul.

                                                                     Liviu Ofileanu